Gică Hagi a avut o reacție dură, după ce Farul Constanța a pierdut, scor 0-1, meciul cu Gloria Buzău din Cupa României și a părăsit competiția.
Cu toate că a ales să mizeze pe o formulă experimentală, formată din jucători foarte tineri și alții mai experimentați, dar care au prins foarte puține minute în acest sezon, „Regele” e nemulțumit și crede că se putea obține mult mai mult de la acest meci.
„Am lăsat mai mulți acasă care au dus greul. Am dat oportunitate celorlalți tineri, care trebuiau să arate că se pot lupta cu o echipă puternică din Divizia B. Din păcate, puțin. Puțină personalitate, lucruri puține pentru orice post. Joci, pasezi, faci, dar până la urmă ai duel, ai lucruri ofensive în care trebuie să creezi superioritate, mai iute decât adversarul.
De ce să fiu nervos? Am jucat cu o echipă tânără, am vrut să le dau o șansă. Pentru mine a fost o experiență și toți am învățat din asta. Le vom da în continuare încredere. Când sunt tineri poate să nu-ți iasă un rezultat, dar au câștigat experiență azi. Eu zic că ei au câștigat ceva în seara asta, însă nu sunt mulțumit. Mă așteptam la mult mai mult de la jucătorii experimentați, să aducă ceva, dar probabil și în campionat joacă mult. Vom merge pe identitatea noastră.
Cred că publicul s-a bucurat de meci. Trebuia să le arătăm mai mult. N-avea nimeni nimic de pierdut, dar eu cred că am făcut foarte puțin azi.
Nu cred că e un moment de criză. Suntem acolo, dar trebuie să ne trezim, să strângem rândurile, să jucăm mult mai bine, să combinăm mai bine și să atacăm poarta. Dacă nu marchezi, atunci e greu.
Bravo lui (n.r – Valentin Dumitrache). L-am felicitat. Nici măcar nu trebuia să facă gestul acela (n.r – de a nu se bucura la gol). El joacă să marcheze, trebuie să arate cât de bun e. A făcut-o foarte bine, ajută Buzăul și bravo lui. Mă bucur pentru el”, a spus Hagi, după Gloria Buzău – Farul 1-0.
1. FC Voluntari – 4p 2. Univ. Craiova – 4p 3. UTA Arad – 3p 4. Gloria Buzău – 3p 5. CS Tunari – 2p 6. Farul Constanța – 0p
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER